A MURIT ION BESOIU

Publicat: 18/01/2017, 15:38

Ion Besoiu s-a născut pe 11 martie 1931 la Sibiu. A fost actor de film, radio, teatru și televiziune. A absolvit Academia de Teatru și Muzică din Sibiu și a fost directorul teatrului Bulandra din București.

Anul trecut, la împlinirea vârstei de 85 de ani, Ion Besoiu declara într-un interviu că regretă că nu mai are șansa să trăiască încă „vreo 25 de ani” și că a pierdut tot mai mulți oameni dragi. Acela a fost și momentul în care actorul mărturisea că suferă de probleme cardiace, motiv pentru care suferise și o intervenție chirurgicală pentru montarea unui stimultator cardiac.

Ion Besoiu a debutat în 1957. În anii ’70 a jucat în serialul Toate pânzele sus, în regia lui Mircea Mureșan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu și Jean Constantin.

Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului „Radu Stanca”, din Sibiu, după care s-a mutat la București, unde a jucat la Teatrul „Lucia Sturza Bulandra” și a fost, ulterior, timp de 12 ani directorul acestui teatru.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloșca, în „Procesul lui Horia” (1967), Serebreakov, în „Unchiul Vanea” (1983), Polonius, în „Hamlet” (1985), Oronte, în „Mizantropul” (1989), Corifeu, în „Antigona” (1993), Ferapont, în „Trei surori” (1995), Senecus, în „Caligula” (1996), și Muhoiarov Ivan Matveevici, în „Oblomov” (2003).

Câteva dintre filmele în care a jucat Ion Besoiu sunt: „Furtuna”, „Neamul Șoimărestilor”, „Haiducii”, „Răscoala”, „Mihai Viteazul”, „Ciprian Porumbescu”, „Păcală”, „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii”, „Ultima noapte de dragoste”, „Lumini și umbre”.

În 2001, a fost declarat cetățean de onoare al orașului Sibiu, în care s-a născut. La 19 martie 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, președintele Ion Iliescu l-a decorat cu Ordinul Național „Steaua României”, în grad de cavaler, subliniind contribuția lui Besoiu la „dezvoltarea artei teatrale românești, prin prestigioasa și remarcabila sa activitate de actor, director de teatru și pedagog.”

În 2002, a primit Premiul de excelență al Cinematografiei Române.

Ion Besoiu a fost președinte executiv al Fundației „Sibiul Vechi. Sibiu – Hermannstadt”, asociație care îi ajută pe tinerii talentați și care oferă premii etnografilor.

Avea o bogată activitate în teatru și film, motiv pentru care actorul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate – din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, și la gala Gopo din 2011.

Ion Besoiu avea pregătit, de câțiva ani, locul de veci, care se află în cimitirul Bellu, pe Aleea Artiștilor, lângă cea de-a patra soție, pe nume Luminița, considerată marea iubire a actorului.

„Când a murit, mi s-a zguduit credința în Dumnezeu”, mărturisea Ion Besoiu despre Luminița, pe care a luat-o de soție când avea 61 de ani.

Ioana, în vârstă de 36 de ani, este singura fiică a lui Ion Besoiu, pe care o are împreună cu fosta sa soție, actrița Emilia Dobrin. Ioana i-a dăruit tatălui ei doi nepoței gemeni.

Ion Besoiu, care și-a închinat toată viața scenei, a fost răsplătit cu o stea pe Aleea Celebrităților, din Piața Timpului, și cu o stea mai mică, din aur, pe care s-o ia acasă, în anul 2015.

Ultimul premiu pe care l-a câștigat Ion Besoiu a fost o distincție obținută anul trecut, la vârsta de 85 de ani, pentru cel mai bun actor într-un rol principal masculin la ediția din 2016 a Festivalului Internațional de Film Love is Folly (Varna, Bulgaria). El a obținut trofeul pentru rolul colonelului din filmul „București NonStop”, în regia lui Dan Chișu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×